Cantina sociala

Oferirea mesei de prânz, de luni până vineri inclusiv pentru copii, persoane adulte/vârstnice aflate în dificultate. marginalizate social sau cu risc de marginalizare.

Beneficiari:
- copiii în vârstă de până la 18 ani din cadrul familiilor aflate în dificultate;
- tinerii care urmează cursurile de zi la instituţiile de învăţământ ce funcţionează în condiţiile legii, până la terminarea acestora, dar fără a depăşi vârsta de 25 de ani, respectiv 26 de ani în cazul celor care urmează studii superioare cu o durată mai mare de 5 ani şi care provin din familii defavorizate;
- persoane care beneficiază de ajutor social sau de alte ajutoare acordate în condiţiile legii;
- persoane cu handicap;
- orice persoană care, temporar, nu realizează venituri.